Ascultă articolul
Nu ai timp să citești? Ascultă versiunea audio.
Guvernul pregătește versiunea finală a legii privind interdicția cumulului pensiei cu salariul în sectorul public, măsură care va viza în special persoanele cu pensii speciale, potrivit StiriPeSurse. Cei care doresc să rămână în sistem vor avea pensia redusă cu 85%, în timp ce transferurile și detașările în instituțiile publice devin aproape imposibile. Măsura vine după declarațiile premierului Ilie Bolojan, care a explicat că legea urmărește să elimine situațiile considerate abuzive.
Pensia, redusă cu 85% pentru continuarea activității.
Potrivit proiectului de ordonanță de urgență consultat de Antena 3 CNN, orice persoană plătită din fonduri publice – inclusiv angajații regiilor autonome și companiilor de stat – care beneficiază de pensie de serviciu sau pensie din sistemul militar va putea continua să lucreze doar cu reducerea cuantumului pensiei cu 85% pe durata activității. Măsura se aplică dacă pensionarul solicită acest lucru și primește acordul anual al angajatorului.
Regula se aplică inclusiv celor reîncadrați în baza unui nou contract de muncă sau raport de serviciu. Pentru cei care îndeplinesc condițiile de pensionare contributivă, continuarea activității este permisă până la împlinirea vârstei de 70 de ani, tot cu acordul angajatorului, în linie cu prevederile Legii pensiilor. Purtătoarea de cuvânt a Guvernului, Ioana Dogioiu, a precizat că penalizarea de 85% se va aplica doar la pensiile necontributive, pensiile contributive nefiind afectate, potrivit Europa FM.
Cine poate cumula pensia cu salariul fără restricții.
Proiectul prevede categorii clar exceptate. POT cumula pensia cu salariul pe durata exercitării mandatului: persoanele alese în funcții publice (parlamentari, aleși locali), persoanele numite prin hotărâre a Parlamentului în instituții și autorități publice, persoanele care dețin mandate cu durată prevăzută în Constituție, precum și persoanele numite în funcție de Președintele României în temeiul unor hotărâri ale CSAT.
În termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a legii, ordonatorii de credite și angajatorii au obligația de a înceta de drept contractele de muncă ale pensionarilor care nu și-au exprimat opțiunea de reducere a pensiei cu 85%. Măsura vizează aproximativ 10.000 de persoane, din care o parte relevantă sunt foști militari care cumulează pensia cu salariul la stat, majoritatea fiind angajați ca personal contractual pe funcții din diverse instituții publice.
Transferurile și detașările, aproape imposibile.
O practică des întâlnită în sistemul bugetar era cea a transferurilor și detașării pe anumite funcții, dar prin această OUG transferurile devin aproape imposibile. Mai mult, ordonatorii de credite trebuie să trimită înapoi la „instituția-mamă” pe cei detașați. În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a legii, până la 31 decembrie 2026, pentru autoritățile și instituțiile publice se suspendă aplicarea prevederilor articolelor 45-47 din Codul muncii.
Conducătorii autorităților și instituțiilor publice au obligația de a dispune, în termen de 10 zile lucrătoare, încetarea detașării personalului contractual. Se exceptează detașările privind activitatea în cadrul unor organisme sau instituții internaționale de maximum 5 ani, personalul din instituțiile publice de apărare, ordine publică și securitate națională, precum și personalul care participă la misiuni și operații în afara teritoriului României.
Măsura vine în contextul în care Guvernul Bolojan lucrează la reorganizarea aparatului bugetar și reducerea cheltuielilor cu personalul. Premierul a explicat că legea urmărește să elimine situațiile în care persoane cu pensii speciale sau categorii profesionale pensionate foarte timpuriu se reangajează imediat în instituții ale statului, în timp ce sectoare vulnerabile – școli sau spitale – riscă să rămână fără personal, potrivit Puterea.
Restricționarea transferurilor și detașărilor, exceptând domeniile considerate vitale pentru funcționarea statului, urmărește o stabilizare a resursei umane din instituțiile publice. În trecut au existat mai multe încercări de a introduce măsuri similare, însă toate au fost blocate de Curtea Constituțională, aspect menționat în discuțiile din coaliția de guvernare.






















