Fostul ministru bulgar al Apărării, Todor Tagarev, a declarat că România reușește să doboare drone rusești cu vechi avioane F-16 second-hand, cumpărate de la americani, în timp ce Bulgaria abia reușește să ridice de la sol o aeronavă MiG-29 aflată în dotare de 37 de ani, potrivit Digi24. Declarațiile au fost făcute în contextul dezbaterii din Bulgaria privind achiziția unor aeronave MiG-29 poloneze scoase din uz.
Tagarev, care a condus Ministerul Apărării de la Sofia atât în 2013, cât și în perioada 2023-2024, este considerat un expert militar cu pregătire academică recunoscută și este consultat frecvent de presa bulgară.
„România doboară drone cu lăzile refuzate de noi”
Fostul ministru a comentat, pentru Euronews Bulgaria, situația flotei aeriene a țării sale, pe care a descris-o drept vulnerabilă. El a pus la îndoială capacitatea Bulgariei de a-și apăra singură spațiul aerian, atât timp cât se bazează pe MiG-29, aeronave de proveniență sovietică aflate în serviciu de aproape patru decenii.
„Este discutabil dacă Bulgaria își poate apăra singură cerul”, a spus Tagarev, potrivit G4Media. El a adăugat că țara sa întâmpină dificultăți enorme în paza spațiului aerian cu aeronavele existente.
În acest context, Tagarev a dat exemplul României, care a cumpărat la mâna a doua avioane F-16 pe care Bulgaria le-a respins la vremea respectivă, considerându-le o investiție neatractivă. Ironic, el a remarcat că exact aceste aeronave sunt acum folosite cu succes pentru interceptarea și doborârea dronelor rusești care intră în spațiul aerian românesc.
Capacități limitate și dependență de echipament vechi
Fostul demnitar a criticat lipsa unei strategii coerente de modernizare a armatei bulgare, subliniind că resursele limitate ar trebui direcționate spre sisteme moderne de apărare antiaeriană și anti-dronă, nu spre întreținerea unor aeronave scoase de mult din uz în alte state membre NATO.
„Capacitățile noastre sunt foarte limitate. Și în loc să ne îndreptăm în direcția dezvoltării de noi echipamente […] ne bazăm pe cele vechi”, a declarat Tagarev.
Bulgaria negociază cu Polonia pentru MiG-29 scoase din uz
Comentariile lui Tagarev vin după ce actualul ministru bulgar al Apărării, Dimităr Stoianov, a confirmat că Sofia a solicitat Poloniei achiziționarea unor aeronave MiG-29 din era sovietică, deja retrase din serviciul polonez. Confirmarea a venit la două zile după ce viceministrul polonez al apărării, Paweł Zalewski, anunțase că a primit o solicitare din partea unei „țări NATO” pentru aceste aeronave, aflate de ani buni în negocieri între Polonia și Ucraina.
Deși oficialul polonez nu a numit țara solicitantă, doar Bulgaria se potrivește descrierii unui stat NATO care continuă să folosească MiG-29 pentru apărarea spațiului aerian propriu.
Totodată, ministrul Stoianov a declarat recent că Bulgaria este interesată să achiziționeze și o nouă escadrilă de avioane F-16 second-hand, transmițând o solicitare către generalul american Alexus Grynkewich, comandantul suprem al forțelor aliate din Europa.
Reacții critice față de strategia de înarmare a Sofiei
Interesul Bulgariei pentru MiG-29 poloneze a generat critici din partea opoziției. Copreședintele partidului „Da, Bulgaria”, Ivailo Mircev, a acuzat guvernul că încearcă să preia de la Ucraina, aflată sub atac, aeronave de care are nevoie zilnic pe front.
Mircev a subliniat că vechile MiG-29 POT părea o soluție ieftină la achiziție, dar generează costuri mari de întreținere pentru fiecare oră de zbor, și a cerut ca Bulgaria să concureze cu aliații din NATO în privința vitezei de modernizare, nu cu Ucraina pentru echipamente învechite.
Bulgaria dispune deja de opt avioane F-16 noi și de piloți instruiți, însă niciunul dintre acestea nu este încă pe deplin operațional, o situație care alimentează dezbaterea despre ritmul modernizării armatei bulgare în contextul războiului din Ucraina și al amenințărilor tot mai frecvente cu drone la granițele estice ale NATO.





















