Ascultă articolul
Nu ai timp să citești? Ascultă versiunea audio.
Iranul a amenințat joi să lovească „imediat” baze și portavioane americane în cazul unui atac al Statelor Unite, în timp ce ONU îndeamnă la dialog pentru evitarea unei crize cu „consecințe dezastruoase”. Declarațiile vin după ce țările Uniunii Europene au fost de acord să desemneze Gardienii Revoluției drept organizație teroristă, amplificând tensiunile în Orientul Mijlociu, potrivit Bursa.ro.
Vicepreședintele iranian Mohammad Reza Aref a declarat: „Trebuie să ne pregătim de război”. Un purtător de cuvânt al armatei iraniene a avertizat că Iranul va răspunde „de îndată”, evocând „vulnerabilități serioase” ale portavioanelor americane. Comandantul armatei iraniene, Amir Hatami, a promis o riposta „zdrobitoare” și a anunțat că a dotat regimente de luptă cu 1.000 de drone.
UE desemnează Gardienii Revoluției ca organizație teroristă.
Uniunea Europeană a adăugat presiuni suplimentare prin faptul că cei 27 de miniștri de Externe au fost de acord să desemneze drept „organizație teroristă” Gardienii Revoluției, brațul armat al Republicii islamice, acuzat de orchestrarea represiunii sângeroase a protestelor din ianuarie, conform G4Media.
„Un regim care își reprimă manifestațiile propriului popor în sânge trebuie catalogat terorist”, a denunțat președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Șefa diplomației europene, Kaja Kallas, a avertizat că Orientul Mijlociu nu are nevoie de „un nou război”.
Europenii au impus sancțiuni împotriva a aproximativ 21 de persoane și entităţi iraniene, inclusiv ministrul de Interne, șeful poliţiei și mai mulți comandanți ai Gardienilor Revoluției. Măsurile prevăd interdicții de intrare în UE și îngheţarea activelor. Șeful diplomației iraniene, Abbas Araghchi, a catalogat decizia împotriva Gardienilor Revoluției drept o „greșeală strategică majoră” și a acuzat Europa că „aţâţă focul”.
Amenințările lui Trump și retorica escaladării.
Președintele american Donald Trump și-a concentrat ultimele amenințări cu o intervenție militară asupra dosarului nuclear iranian, fără să menționeze situația internă din Iran. Cerând un acord, el a amenințat miercuri pe rețeaua sa Truth Social că „ceasul ticăie” înaintea unui eventual atac american, „mai rău” decât cel care a lovit în iunie siturile nucleare iraniene.
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a îndemnat la dialog cu Iranul, mai ales în problema nucleară, în vederea evitării unei crize cu „consecinţe devastatoare în regiune”. Washingtonul a desfășurat forțe navale în Golf, inclusiv portavionul Abraham Lincoln, demonstrând hotărârea de a acționa dacă va fi necesar.
Scenarii de conflict și riscuri pentru regiune.
Dacă Iranul ar da curs amenințării de a bloca Strâmtoarea Ormuz, prin care trec 20% din petrolul și gazul natural din lume, acest lucru ar avea inevitabil un impact puternic asupra comerțului mondial și asupra prețurilor petrolului. Cele mai mari îngrijorări într-un astfel de scenariu ar fi ca Iranul să lanseze un atac cu roiuri de drone, conform analizei Adevărul.
Un astfel de atac ar fi amplu și rapid, încât nici măcar formidabilele sisteme de apărare ale Marinei SUA nu ar avea capacitatea să le elimine pe toate la timp. Marina IRGC a înlocuit de mult marina iraniană convențională din Golf, concentrându-se puternic pe războiul neconvențional sau „asimetric”, căutând modalități de a depăși avantajele tehnice ale Flotei a Cincea a Marinei SUA.
Scufundarea unei nave de război americane și o posibilă capturare a supraviețuitorilor din echipaj ar fi o umilință uriașă pentru SUA. Prezența militară americană în regiune este redusă, iar orice atac ar depinde de baze aliate reticente și ar expune SUA și partenerii săi la represalii iraniene, inclusiv cu rachete balistice.
Populație resemnată în fața crizei.
La Teheran, joi, cafenele și magazinele erau deschise, iar ambuteiajele au reapărut, ca de obicei, în centrul orașului, unde au fost desfășurate banderole proguvernamentale. Pe străzi, locuitori intervievați de AFP păreau resemnaţi.
„Cred că războiul este inevitabil și că trebuie o schimbare. Poate fi în mai rău sau în mai bine, nu sunt sigură”, a declarat o ospătăriță în vârstă de 29 de ani sub protecția anonimatului. „În viață există suișuri și coborâșuri, iar acum noi suntem cel mai jos”, a spus altă femeie, de aceeași vârstă, într-un cartier înstărit din nordul Teheranului.
Bilanțurile ONG-urilor ale represiunii violente a manifestanților, în ianuarie, relevă mii, dacă nu zeci de mii de morți. Potrivit unui nou bilanț al ONG-ului Human Rights Activists News Agency (HRANA), 6.373 de persoane – inclusiv 5.993 de manifestanți – au fost ucise în timpul protestelor, 11.018 au fost grav rănite, iar 42.486 au fost arestate.
Căile diplomatice nu sunt epuizate.
Căile diplomatice nu par totuși total epuizate. Șeful diplomaţiei iraniene a purtat săptămâna aceasta negocieri cu țările de la Golful Persic, care se opun unei intervenții militare americane. „Acest lucru ar arunca regiunea în haos, ar afecta economia și ar face să explodeze prețurile petrolului și gazelor naturale”, a declarat AFP un oficial dintr-una dintre aceste țări, sub protecția anonimatului.
Abbas Araghchi urmează să efectueze vineri o vizită în Turcia, o țară care dorește să joace un rol de mediator între Teheran și Washington. Moscova a apreciat că potențialul negocierilor este „departe de a fi epuizat” și a îndemnat „toate părțile la reținere”.
Președintele iranian Massoud Pezeshkian și emirul Qatarului, șeicul Tamim bin Hamad Al Thani, au vorbit joi seara despre eforturi în vederea unei „dezescaladări” în Orientul Mijlociu. Cursul barilului brut a crescut la cel mai înalt nivel din august pe fondul acestor tensiuni.






















