Ascultă articolul
Nu ai timp să citești? Ascultă versiunea audio.
Dosarul de corupție de la Primăria Sectorului 5 intră într-o nouă etapă-cheie. După reținerile operate vineri, 6 februarie 2026, procurorii Direcției Naționale Anticorupție vin cu detalii explozive despre circuitul șpăgii și cer arestarea preventivă a funcționarilor acuzați că au grăbit recepții, semnături și fiscalizări în schimbul banilor.
Conform DNA, mecanismul ar fi funcționat etapizat, pe mai multe paliere din administrație. Un om de afaceri ar fi pretins și primit 40.000 de euro, în două tranșe egale, pentru a-și exercita influența asupra unor funcționari și asupra arhitectului-șef al Primăriei Sectorului 5, potrivit informațiilor publicate de HotNews.ro.
Circuitul banilor: 40.000 de euro împărțite pe paliere.
În perioada decembrie 2025 – februarie 2026, inculpatul A.R.A. ar fi pretins şi primit de la doi oameni de afaceri suma totală de 40.000 de euro, în două tranşe egale, în schimbul promisiunii că îşi va exercita influenţa asupra unor funcţionari din cadrul Inspectoratului de Stat în Construcţii, precum şi asupra inculpatului Robert Mihai Başca, arhitect-şef în cadrul Primăriei Sectorului 5.
Din suma primită, inculpatul A.R.A. ar fi promis inculpatului Robert Mihai Başca suma de 30.000 de euro, din care ar fi remis efectiv 15.000 de euro, după primirea primei tranşe, pentru sprijinul acordat în vederea efectuării şi admiterii recepţiei la terminarea lucrărilor. Diferenţa de 15.000 de euro urmând să fie remisă ulterior, după emiterea certificatului de atestare a edificării construcţiei.
Potrivit Ziare.com, la data de 5 februarie 2026, inculpatul A.R.A. a primit de la unul dintre oamenii de afaceri cea de-a doua transă de 20.000 de euro din suma totală pretinsă, împrejurare în care, cu ocazia percheziţiei efectuate la autoturismul acestuia, procurorii anticorupţie au identificat suma în cauză.
Presiuni „de sus” pentru recepție rapidă.
Procurorii arată că administratorul public al Primăriei Sectorului 5, Iulian Constantin Cârlogea, cunoscând promisiunea mitei, ar fi insistat verbal și telefonic pe lângă directorul general adjunct al Poliției Locale Sector 5 pentru ca recepția lucrărilor să fie inițiată și finalizată cu celeritate.
În acest context, documentele ar fi fost emise, repartizate și semnate într-un ritm accelerat, în pofida unor nereguli constatate la control. Conform anchetei DNA citate de Digi24, după constatarea unor nereguli la controlul din 13 ianuarie 2026, lucrarea ar fi fost redistribuită către şeful Serviciului Disciplina în Construcţii, care ar fi semnat procesul-verbal de recepţie fără a verifica nemijlocit construcţia şi fără a consemna neregulile constatate.
70.000 de lei și 3.100 euro pentru semnături „la foc automat”.
Aceeași anchetă scoate la iveală un alt circuit de bani. Directorul general adjunct al Poliției Locale Sector 5, Florin Chioran, este acuzat că ar fi primit 70.000 de lei și 3.100 de euro de la un subordonat pentru a semna rapid o adresă către Direcția de Impozite și Taxe Locale.
Acest document permitea fiscalizarea a două imobile pentru care fusese admisă recepția la terminarea lucrărilor. Potrivit informațiilor apărute în Antena 3 CNN, faptele investigate ar fi fost săvârșite în perioada decembrie 2024 – decembrie 2025.
Fals intelectual la recepție, sub control judiciar.
În dosar este vizat și șeful Serviciului Disciplina în Construcții, Cătălin Olaru, acuzat de fals intelectual. Acesta ar fi semnat procesul-verbal de recepție fără verificări directe în teren și fără consemnarea neregulilor constatate anterior.
Procurorii au dispus control judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu 6 ianuarie 2026, cu interdicții stricte, inclusiv aceea de a mai ocupa funcții în cadrul primăriei. Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte o serie de obligaţii, între care să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menţionate în ordonanţa de dispunere a controlului judiciar şi să nu exercite nicio funcţie în cadrul Primăriei Sectorului 5.
Cereri de arestare și anchetă în extindere.
După audierile-maraton din 6 februarie 2026, administratorul public Iulian Constantin Cârlogea, arhitectul-șef Robert Mihai Başca și directorul general adjunct al Poliției Locale Sector 5 Florin Chioran au fost reținuți pentru 24 de ore și prezentați Tribunalului București pe 7 februarie 2026 cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Omul de afaceri care ar fi intermediat mita, identificat cu initialele A.R.A., se află deja în arest preventiv, după ce judecătorii din cadrul Tribunalului București au decis această măsură pentru o perioadă de 30 de zile, conform Mediafax.
DNA subliniază că dosarul nu se oprește aici, iar cercetările continuă față de alte persoane, într-o anchetă care vizează corupția din zona recepțiilor și fiscalizărilor imobiliare din Sectorul 5. Procurorii anticorupție au efectuat percheziţii domiciliare în 9 locaţii situate pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţului Ilfov, dintre care patru sunt sediile unor instituţii publice, iar restul sunt domiciliile unor persoane fizice.
Ce spune oficial DNA despre împărțirea banilor.
În comunicatul oficial, DNA detaliază modul în care funcționa presupusa rețea de corupție. „În cauză, există date şi probe care conturează următoarea stare de fapt: În perioada decembrie 2025 – februarie 2026, inculpatul A.R.A. ar fi pretins şi primit de la doi oameni de afaceri suma totală de 40.000 de euro, în două tranșe egale”, se arată în ordonanţa procurorilor citată de Jurnalul.ro.
În acelaşi context, inculpatul Iulian Constantin Cârlogea, administrator public al Primăriei Sectorului 5, cunoscând promisiunea unor sume de bani către inculpatul Robert Mihai Başca, ar fi insistat, verbal şi telefonic, pe lângă inculpatul Florin Chioran, director general adjunct al Poliţiei Locale Sector 5, pentru iniţierea şi finalizarea cu celeritate a recepţiei lucrărilor imobilului.
Procurorii fac precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop instituirea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.






















