Blocajul în formarea noului guvern continuă, iar UDMR avertizează că negocierile se POT prelungi indefinit dacă partidele nu renunță la „liniile roșii”. Purtătorul de cuvânt al formațiunii, Csoma Botond, a declarat că vor fi reluate discuțiile la 29 iunie, după ce președintele Nicușor Dan le-a transmis că îi va primi la Cotroceni doar atunci când au un acord politic prealabil, potrivit News.ro.
UDMR: Nicușor Dan așteaptă un acord, nu consultări exploratorii.
„Vor fi discuții noi, mâine. Domnul Nicușor Dan are această părere să mergem la dânsul când avem un acord”_, a spus Csoma Botond, liderul deputaților UDMR, la Digi24.
Deputatul a precizat că nu a participat personal la întâlnirea de la Cotroceni, dar înțelege că președintele așteaptă un acord concret care să reflecte o majoritate parlamentară viabilă, capabilă să investească un guvern.
Referitor la declarația lui Nicușor Dan că se contura o majoritate pentru un guvern PSD, și că PNL s-ar fi răzgândit, Csoma Botond a spus că șeful statului a făcut „o apreciere de natură politică” și că îl înțelege că „este mâhnit și nu îi place această situație”.
Csoma Botond: Cu liniile roșii actuale nu vom avea guvern nici în 2027.
Liderul deputaților UDMR a transmis un avertisment clar privind tonul din negocieri.
„Dacă mergem numai cu acest limbaj dur și cu liniile roșii pe care le avem, nu vom avea guvern nici anul viitor”_, a afirmat Csoma Botond.
El a precizat că declarația lui Nicușor Dan, prin care acuza un partid că s-a răzgândit, nu este „chiar într-o cheie constituțională”, deși nu este nici dincolo de mandatul prezidențial.
Alegerile anticipate: o soluție care ar avantaja AUR, nu criza.
Csoma Botond s-a pronunțat și împotriva scenariului alegerilor anticipate, evaluând că acestea nu ar schimba substanțial raportul de forțe în Parlament.
„Dacă am avea alegeri anticipate, nu ar schimba în mod substanțial raportul de forțe între partidele pro-europene. Deci, cred că această fragmentare ar rămâne și tot la un acord ar trebui să ajungem”_, a explicat deputatul UDMR.
Singurul partid care ar câștiga din alegeri anticipate ar fi AUR, susține el, în timp ce celelalte formațiuni care au compus fosta coaliție ar obține procente similare, ajungând din nou la același impas.
România nu a organizat niciodată alegeri anticipate în perioada post-decembristă, iar procedura implică o serie de etape constituționale cu termene stricte.
Criza politică se prelungește de mai bine de o lună, iar președintele Nicușor Dan nu a reușit să obțină consensul necesar pentru desemnarea unui premier care să poată forma o majoritate stabilă în Parlament.
–






















