Ascultă articolul
Nu ai timp să citești? Ascultă versiunea audio.
Premierul desemnat Adrian Veștea promisese că va depune lista miniștrilor și programul de guvernare „la primele ore” ale zilei, dar planul nu s-a materializat. Conform unor surse politice citate de HotNews.ro, la negocierile dintre PSD și echipa sa au apărut neînțelegeri la împărțirea portofoliilor ministeriale, ceea ce determină amânarea depunerii listei și, implicit, a votului de învestire.
Votul, amânat cel mai probabil pentru săptămâna viitoare
Conform surselor politice, Veștea ar dori să depună documentele tot în cursul zilei de astăzi, însă votul din Parlament s-ar putea da abia săptămâna viitoare, cel mai probabil în prima zi a săptămânii.
Dacă acest calendar se confirmă, votul ar urma să aibă loc după Congresul Extraordinar al PNL, programat duminică de la ora 12:00. La acel congres, Ilie Bolojan, Președintele PNL, a anunțat că va propune excluderea lui Veștea și a parlamentarilor liberali care nu respectă decizia partidului de a nu sprijini Guvernul.
„Partidul Național Liberal are nevoie de claritate, de decizii asumate și de o direcție confirmată fără echivoc. De aceea, am propus astăzi organizarea Congresului Extraordinar al PNL pe 21 iunie”_, a transmis Bolojan.
Grindeanu neagă tensiunile
Președintele PSD Sorin Grindeanu a respins informațiile privind eventualele neînțelegeri din cadrul negocierilor, spunând că nici nu au de ce să existe: „Nu avem tensiuni pentru că nu avem pe ce.”_
Formularea sa sugerează că discuțiile privind structura viitorului cabinet nu au ajuns la un stadiu avansat și că, în absența unui acord de principiu mai larg, tensiunile nici nu s-au putut cristaliza.
AUR, o piesă esențială de puzzle
O variantă discutată în culisele negocierilor prevede includerea AUR în viitoarea structură guvernamentală prin alocarea a două portofolii. Aceasta ar putea aduce o aripă a formațiunii lui George Simion în susținerea votului de învestire, suficientă pentru a compensa absența PNL, USR și UDMR.
Fără voturile AUR, Veștea nu poate asigura majoritatatea necesară: liberalii lui Bolojan, UDMR, USR și SOS România au anunțat că nu vor vota Guvernul.
Deocamdată, conform surselor politice, varianta cu AUR rămâne la nivel de discuții informale. Conducerea AUR, prin Petrișor Peiu, a declarat public că nu a primit nicio ofertă formală și că formațiunea nu va vota niciun executiv din care nu face parte.
Promisiunea lui Veștea, neonorată
Cu o seară înainte, premierul desemnat anunțase pe rețelele sociale un calendar ambiționos:
„Mâine, joi, în prima parte a zilei, vom depune la Parlament programul de guvernare și lista miniștrilor. Sunt încrezător că România va avea în foarte scurt timp un Guvern funcțional. Mai puține orgolii și dispute politice! Mai multă responsabilitate! Mai multă muncă pentru România!”_, scria Veștea.
Amânarea depunerii listei confirmă că ecuația parlamentară rămâne nesoluționată, iar criza politică în care se află România continuă să se adâncească. Dacă Guvernul Veștea nu va obține votul de învestire, președintele Nicușor Dan va trebui să reia consultările și să identifice o altă formulă pentru Palatul Victoria.
–






















