Ascultă articolul
Nu ai timp să citești? Ascultă versiunea audio.
Sorin Grindeanu, președintele PSD, a anunțat marți că partidul intră într-o perioadă de analiză internă pentru a decide dacă mai rămâne la guvernare, după șase luni de coaliție cu PNL, USR și UDMR, potrivit Europa Liberă. Decizia finală va depinde de modul în care premierul Ilie Bolojan ține cont de propunerile social-democraților pe teme precum salariul minim, bugetul pe 2026 și reforma administrației.
Perioada de evaluare până în ianuarie.
Social-democrații reiau procedura prin care au intrat la guvernare acum șase luni. „Am hotărât să intrăm într-o perioadă de analiză a guvernării. Sunt șase luni de când există această coaliție„, a declarat Grindeanu după ședința Biroului Permanent Național al PSD, citat de Realitatea Plus. Procesul va include consultarea celor aproape 5.000 de primari și aleși locali PSD, care vor vota dacă partidul rămâne sau nu la guvernare.
Liderul PSD a precizat că analiza cuprinde „tot ceea ce ține de agenda publică și deciziile care vor fi luate de guvernul Bolojan„. Printre prioritățile evaluate se numără construcția bugetului pe 2026, aplicarea legii salariului minim și modul de funcționare a administrației locale și centrale, potrivit Digi24.
Negocieri dure pe buget și salarii.
Grindeanu a avertizat că bugetul nu mai poate fi aprobat în 2025, sesiunea parlamentară încheindu-se în zece zile. „Vom discuta despre buget la finalul lunii ianuarie. Până atunci mai sunt decizii pe care premierul Bolojan le vrea. Cu unele suntem de acord, cu unele nu„, a explicat șeful PSD.
Social-democrații au trasat două linii roșii clare: respectarea legii privind salariul minim și menținerea investițiilor publice. „Pentru că vreau respectarea legii în aplicare legată de salariul minim, asta e șantaj? Pentru că nu vreau să se taie salariile la medici, la profesori și la toți ceilalți?„, a replicat Grindeanu, răspunzând acuzațiilor de șantaj politic.
Discuție fulger despre Diana Buzoianu.
Președintele PSD a anunțat că va avea o discuție cu Bolojan despre situația ministrului Mediului, Diana Buzoianu, în contextul crizei apei potabile din Prahova și Dâmbovița. „O să încerc să am o întâlnire cu premierul pe acest subiect. Dați-mi voie să nu fac niciun anunț până atunci„, a declarat Grindeanu pentru StiriPeSurse.
Conform surselor România TV, Grindeanu i-a cerut premierului demiterea Dianei Buzoianu și desființarea structurilor USR de la Apele Române, în contextul gestionării deficitare a crizei.
PSD nu votează moțiunea de cenzură.
Liderul social-democraților a clarificat că PSD nu va vota moțiunea de cenzură depusă de grupul „PACE – Întâi România” și AUR. „Evident că nu vom vota această moțiune, pentru că suntem parteneri în continuare în coaliție„, a spus Grindeanu. El a subliniat că, dacă PSD decide să iese din coaliție, o va face asumat, nu prin votarea unor moțiuni.
Grindeanu a mai precizat că partidul nu evaluează doar rezultatele alegerilor din București, unde candidatul PSD, Daniel Băluță, s-a clasat pe locul trei, ci întreg modul de funcționare a coaliției pe parcursul celor șase luni.






















