Ascultă articolul
Nu ai timp să citești? Ascultă versiunea audio.
Un incident cu implicații politice grave zguduie scena locală din Târgu Jiu. Silviu Mototolea, fost politician înregimentat în PNL și om de afaceri cu numeroase contracte din bani publici, a fost surprins în imagini video amenințând și intimidând un jurnalist de investigații aflat pe un șantier finanțat de autorități, conform Antena 3 CNN.
Agresiune pe șantier public.
Faptele s-au petrecut sâmbătă, 7 februarie, în cartierul Narciselor din Târgu Jiu, acolo unde firma controlată de Mototolea execută lucrări la blocuri sociale din panouri OSB, proiect derulat cu fonduri publice alocate de Primăria Târgu Jiu prin programul PNRR. Jurnalistul Narcis Daju se afla la fața locului pentru a documenta modul de execuție a lucrărilor, în urma unor sesizări venite de la cetățeni.
La scurt timp după începerea filmărilor, fostul politician a intervenit agresiv, folosind limbaj obscen și un comportament intimidant. „Mă filmezi? Șterge tot!”, i-ar fi strigat Mototolea jurnalistului, potrivit AS in Gorj. Fostul politician i-a confiscat camera principală și a șters imaginile, într-o tentativă evidentă de eliminare a probelor. Întregul episod a fost însă surprins de o a doua cameră, iar înregistrările au ajuns în spațiul public.
Impedicarea apelului la 112 și amenințări.
În momentul în care jurnalistul a încercat să apeleze 112, Silviu Mototolea ar fi continuat presiunile și amenințările. „În minutele în care am fost împiedicat să plec de acolo, n-am avut nicio garanție că voi scăpa viu sau nemutilat”, a declarat jurnalistul pe rețelele sociale, recunoscând că s-a temut atât pentru propria siguranță, cât și pentru cea a familiei sale.
Incidentul a avut loc pe un obiectiv finanțat din bani publici, ceea ce ridică semne serioase de întrebare despre modul în care un fost politician înțelege relația cu presa și controlul public asupra cheltuirii fondurilor.
Dosar penal și intervenția DIICOT.
După apariția imaginilor, Inspectoratul de Poliție al Județului Gorj s-a autosesizat și a deschis un dosar penal pentru amenințare și alterarea integrității datelor informatice. Având în vedere natura faptelor, cauza a fost preluată de DIICOT, structură competentă în cazul ștergerii intenționate de probe și a posibilelor fapte conexe. Jurnalistul a cerut extinderea anchetei și pentru lipsire de libertate.
Organizația PNL Târgu Jiu a condamnat public incidentul și a solicitat explicații din partea primarului municipiului. „Îi cerem public primarului să explice cum a ajuns un individ cu un asemenea comportament să câștige contracte pe bani publici și ce criterii reale au stat la baza acestor atribuiri”, se arată într-un comunicat al PNL Gorj, relatează GorjTV.
Un personaj controversat.
Silviu Mototolea nu este un necunoscut în lumea politică și de afaceri. De-a lungul anilor, numele său a fost asociat cu numeroase contracte publice și numiri controversate. A ocupat funcția de secretar general adjunct al PNL București, fiind una dintre cele mai înalte poziții în ierarhia organizației, după primarul Sectorului 6 și viceprimarul Capitalei.
Presa a relatat despre firmele sale care au câștigat milioane de euro din bani publici, dar și despre legături cu personaje din lumea interlopă. În 2021, Gândul a dezvăluit că Mototolea a devenit cumătrul liderului interlop Fardin Amet, participând la evenimente alături de membri ai clanurilor Duduianu, Caran și Ștoacă. La acel moment, Mototolea a negat orice legătură cu mediile interlope.
În trecut, a fost audiat în dosare penale și menționat în anchete de presă legate de mediul infracțional. Incidentul de la Târgu Jiu readuce în prim-plan întrebări despre modul în care un om cu un astfel de parcurs ajunge să gestioneze contracte din bani publici și despre relația sa cu administrația locală.






















