Ascultă articolul
Nu ai timp să citești? Ascultă versiunea audio.
În aprilie 1964, economistul sovietic Emil Borisovici Valev a publicat un articol academic care avea să declanșeze una dintre cele mai semnificative crize diplomatice din relațiile României cu Moscova în epoca comunistă, potrivit Rador Radio România. Materialul, intitulat „Probleme ale dezvoltării economice a raioanelor dunărene din România, Bulgaria și URSS”, propunea crearea unui complex economic interstatal în zona Dunării de Jos, vizând integrarea economică forțată a unor regiuni din cele trei țări.
Ce prevedea propunerea sovietică.
Planul lui Valev urmărea specializarea economiilor țărilor socialiste pe anumite ramuri de producție, iar României i-ar fi revenit rolul de furnizor preponderent agricol pentru lagărul socialist. Concret, propunerea viza crearea unei regiuni economice integrate care ar fi cuprins părți din Republica Moldova Sovietică și districtele sudice ale Ucrainei, cea mai mare parte din răsăritul și sud-estul României, precum și zone din nord-estul Bulgariei.
Proiectul se înscria într-un context mai larg în care Nikita Hrușciov și liderii sovietici încercau să promoveze integrarea economică profundă a țărilor socialiste din Europa prin CAER (Consiliul de Ajutor Economic Reciproc). „Asta însemna o adâncire a diviziunii muncii între aceste țări și o specializare mai adâncă, unele în producție industrială, altele în anumite ramuri ale agriculturii”, a explicat istoricul Bogdan Murgescu, profesor la Facultatea de Istorie – Universitatea din București și președinte al Societății de Științe Istorice din România.
Pentru România, această specializare ar fi însemnat renunțarea la ambițiile de industrializare și transformarea într-un stat preponderent agricol. Se considera că țara „nu are destulă tradiție industrială, nu are destul potențial industrial” – cu excepția petrolului și a câtorva ramuri – și că ar trebui să renunțe la anumite proiecte industriale proprii, importând produse industriale din Uniunea Sovietică, RDG sau Cehoslovacia.
🗞️ Citește și Acestea
Strategia politică a răspunsului românesc.
Reacția autorităților de la București a fost rapidă și surprinzător de deschisă pentru contextul epocii. România a răspuns „foarte violent și foarte pe față, ceea ce a fost marea noutate a acestui răspuns, în 1964″, după cum subliniază Bogdan Murgescu. Conducerea partidului l-a desemnat pe economistul Costin Murgescu, directorul adjunct al Institutului de Cercetări Economice și redactor-șef la revista Viața Economică, să demoleze planul sovietic cu argumente economice și politice.
În iunie 1964, Costin Murgescu a publicat editorialul „Concepții potrivnice principiilor de bază ale relațiilor dintre țările socialiste. Despre complexul economic interstatal în general și despre concretizarea lui dunăreană, în special”. Articolul a fost republicat imediat în broșură separată și a circulat într-un tiraj considerabil, fiind menit să desființeze complet Planul Valev.
Decizia de a răspunde nu a fost o inițiativă personală a lui Costin Murgescu, ci „o decizie de la cel mai înalt nivel, de la Gheorghe Gheorghiu-Dej”. Articolul a fost supervizat de Alexandru Bârlădeanu și citit personal de Dej, care a avut propriile sugestii. Au fost implicați și alți lideri, inclusiv Mizil de la ideologie, în finalizarea și aprobarea textului.
Tactica diplomatică a criticii indirecte.
Un element esențial al strategiei românești a fost alegerea țintei criticii. Îndreptând atacul împotriva lui Emil Valev – „doar un geograf cu o anumită funcție în mediul academic sovietic, dar nu un personaj politic de prim rang” – autoritățile de la București urmăreau să „bată șaua ca să priceapă iapa”, explică Bogdan Murgescu.
Pe de o parte, mesajul era destinat conducerii sovietice și celorlalți partizani ai integrării economice din cadrul CAER. Pe de altă parte, România dorea să ofere opiniei publice interne prilejul de a vedea „cum erau puși la punct sovieticii în numele suveranității naționale”. Totodată, criticarea unui academic și nu a unui politician de vârf permitea Moscovei să dea înapoi fără să fie umilită public, evitând escaladarea conflictului.
Strategia a funcționat. Sovieticii au dat înapoi, iar Valev a fost criticat chiar într-un articol din Izvestia, publicația oficială sovietică. După venirea la putere a lui Leonid Brejnev în octombrie 1964, subiectul Planului Valev a dispărut complet din dezbaterea publică.
Contextul larg al rezistenței României.
Răspunsul la Planul Valev nu a fost un episod izolat, ci s-a înscris într-o politică mai largă a României de rezistență la tentativele de integrare economică prea accentuată. „România începuse să reziste cu ani înainte în reuniunile CAER la tentativele de integrare economică”, precizează Murgescu. Politica românească viza „păstrarea deciziei economice la nivelul conducerii României și menținerea opțiunii deschise spre industrializare”.
Cu o săptămână înainte de articolul împotriva lui Valev, același Costin Murgescu publicase în Viața Economică o critică la adresa unui economist german din RDG, Willi Kuntz, care pledase pentru întărirea integrării în CAER. Însă „opinia publică românească era mult mai sensibilă și palpita mult mai mult la primele manifestări publice ale disidenței românești împotriva Uniunii Sovietice” decât la critici adresate RDG-ului.
Între 15-22 aprilie 1964, plenara CC al PMR a adoptat „Declarația cu privire la poziția Partidului Muncitoresc Român în problemele mișcării comuniste și muncitorești internaționale”, care formula principiile egalității în drepturi, neamestecului în treburile interne și dreptul exclusiv al fiecărui partid de a-și rezolva problemele. Declarația sublinia că „nu există și nu poate exista un partid părinte și un partid fiu, partide superioare și partide subordonate”.
Episodul Planului Valev din 1964 rămâne un moment semnificativ în istoria relațiilor României cu Moscova, marcând începutul unei perioade de distanțare relativă față de linia sovietică și afirmarea unei anumite autonomii în politica economică, deși în continuare în cadrul blocului socialist.
