Ascultă articolul
Nu ai timp să citești? Ascultă versiunea audio.
Fostul ministru de Externe al României, Cristian Diaconescu, consideră că o schimbare de regim la Teheran este puțin probabilă în actualul context, chiar după moartea ayatollahului Ali Khamenei, conform Digi24. Invitat în emisiuni de analiză, Diaconescu a explicat că experiențele din Afganistan și Irak demonstrează limitele operațiunilor militare externe atunci când lipsește intervenția trupelor la sol.
Lecțiile din Afganistan și Irak.
Cristian Diaconescu a folosit exemple concrete din istoria recentă pentru a argumenta scepticismul său privind posibilitatea unei schimbări de regim la Teheran doar prin lovituri aeriene. „Acțiunile militare din afară, fără o intervenție pe teren – sau chiar în condițiile unei intervenții, cum a fost în Afganistan sau Irak – nu au generat o schimbare de regim. Au generat alte paradigme, cu crize prelungite și pierderi omenești foarte mari”, a declarat fostul șef al diplomației române.
Declarația face referire la intervențiile americane din ultimele două decenii, care, deși au reușit să răstoarne regimuri – talibanii în Afganistan în 2001 și regimul lui Saddam Hussein în Irak în 2003 – nu au condus la stabilizarea politică dorită. În ambele cazuri, absența unei soluții politice viabile și lipsa unei alternative credibile la sol au generat decenii de instabilitate.
Fostul ministru a subliniat că în actuala formulă, operațiunea SUA-Israel nu are elementul decisiv pentru o schimbare politică internă: prezența militară la sol. Acest aspect este crucial, deoarece loviturile aeriene, oricât de precise și devastatoare, nu pot în sine să genereze o tranziție de putere funcțională.
🗞️ Citește și Acestea
Statele din Golf nu vor trimite soldați.
Un alt obstacol major identificat de Diaconescu este lipsa de voință din partea statelor arabe din Golf de a se implica direct într-o confruntare de amploare. „Nu este plauzibil ca un stat sunit din Golf să trimită soldați împotriva unui stat șiit”, a explicat fostul ministru.
Această observație evidențiază complexitatea geopolitică a regiunii. Deși țări precum Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite și Bahrain au susținut discret operațiunea americano-israeliană, implicarea lor directă cu forțe terestre rămâne extrem de improbabilă din cauza dinamicii sectare și a temerilor privind consecințele interne.
Chiar dacă anumite state din Golf au permis utilizarea spațiului lor aerian sau au oferit sprijin logistic, potrivit Antena 3 CNN, trimiterea de trupe la sol ar reprezenta o escaladare pe care liderii regionali o consideră prea riscantă.
Dilema americană: zile sau săptămâni.
Fostul ministru de Externe a atras atenția asupra unui alt aspect critic: diferența dintre obiectivele tactice americane și cele strategice israeliene. „Din perspectiva americană, această acțiune ar trebui să se limiteze la câteva zile. Din perspectiva strategică a Israelului, o astfel de tactică ar mai necesita aproximativ două săptămâni”, a explicat Diaconescu.
Această diferență de abordare reflectă constrângerile politice diferite cu care se confruntă cele două țări. Administrația americană este limitată de promisiunile electorale privind evitarea unor noi desfășurări masive de trupe peste hotare, în timp ce Israelul are o agendă de securitate pe termen lung care necesită o abordare mai susținută.
Din punct de vedere constituțional american, există o distincție esențială între o operațiune militară punctuală, care poate fi ordonată de președinte, și declararea oficială a războiului, care aparține Congresului. Această limitare juridică constrânge durata și amploarea intervenției americane.
Scenarii alternative și pași următori.
Diaconescu a subliniat că operațiunile militare de această amploare sunt întotdeauna pregătite cu scenarii alternative privind pașii următori. „O astfel de acțiune de inteligență, odată ce este pregătită, are și variante privind pașii următori. Sunt foarte multe exemple, ultimul ar fi Venezuela”, a menționat fostul ministru, potrivit Ziare.com.
Referința la Venezuela sugerează că planificatorii americani și israelieni au în vedere posibilitatea unei schimbări de regim generate din interior, nu impuse exclusiv din exterior. În cazul venezuelean, sancțiunile externe și presiunea internațională au fost combinate cu sprijinul pentru opoziția internă, deși fără rezultate decisive până în prezent.
Analistul politic Cristian Pîrvulescu a dezvoltat această idee, explicând că strategia vizează „o schimbare la leadership, dar o tranziție cu cei care se află acum la putere către un alt tip de regim”, conform Știrile ProTV.
Așteptarea unei reacții interne.
Cristian Diaconescu a sugerat că o componentă esențială a strategiei americano-israeliene este speranța unei reacții interne din partea populației iraniene. „Se așteaptă o reacție internă a cetățenilor din Iran față de o conducere care a omorât zeci de mii de oameni”, a declarat fostul ministru pentru Antena 3 CNN.
Această abordare presupune că loviturile militare externe vor cataliza o răscoală internă împotriva regimului ayatollahilor. Însă experiența istorică arată că bombardamentele externe tind adesea să consolideze sentimentul național și să întărească sprijinul pentru regimul atacat, cel puțin pe termen scurt.
„Din percepția comunicării publice a leadershipului iranian trebuie să înțelegem un lucru: ei se tem pentru viața lor. Un coeficient de disperare există”, a adăugat Diaconescu, sugerând că regimul iranian este într-o poziție fragilă.
Contexte și implicații.
Declarațiile fostului ministru de Externe român vin în contextul operațiunii militare declanșate de SUA și Israel împotriva Iranului, în timpul căreia a fost confirmată moartea liderului suprem Ali Khamenei. La o zi după anunț, președintele american Donald Trump a afirmat că noua conducere de la Teheran ar fi solicitat deschiderea unor negocieri.
Totuși, Diaconescu rămâne prudent în evaluări. Schimbarea regimului presupune mult mai mult decât lovituri aeriene și presiune externă – necesită o alternativă politică credibilă, sprijin popular intern, și o strategie de tranziție viabilă. Toate aceste elemente par să lipsească în configurația actuală a operațiunii americano-israeliene.
Experiența din regiune – de la Libia la Siria, de la Irak la Afganistan – demonstrează că răsturnarea unui regim prin forță externă este relativ ușoară comparativ cu construirea unei alternative stabile și funcționale. Fără o strategie clară pentru „ziua de după”, riscul este ca Iranul să se transforme într-o nouă sursă de instabilitate regională prelungită.
