Ascultă articolul
Nu ai timp să citești? Ascultă versiunea audio.
În timp ce atenția lumii se concentrează pe petrol și Strâmtoarea Hormuz, o amenințare mult mai gravă trece aproape neobservată în conflictul din Orientul Mijlociu. Țările din Golful Persic au rezerve uriașe de petrol, dar lipsa apei dulce le face extrem de vulnerabile. Arabia Saudită, Kuweit, Qatar, Emiratele Arabe Unite, Bahrain și Oman depind în proporție de peste 90% de instalații de desalinizare care transformă apa de mare în apă potabilă, iar în prezent funcționează în regiune peste 450 de astfel de facilități, potrivit Bloomberg.
Dependența critică de infrastructura de desalinizare.
Paradoxul regiunii Golfului Persic este bine cunoscut: state precum Arabia Saudită, Kuweit și Emiratele Arabe Unite dețin unele dintre cele mai mari rezerve de hidrocarburi din lume, dar dispun de resurse extrem de limitate de apă dulce. Pentru a compensa această lipsă, în ultimele decenii au fost construite aproximativ 450 de instalații de desalinizare, fără care existența modernă a acestor state ar fi practic imposibilă, conform Adevărul.ro.
Arabia Saudită reprezintă cel mai elocvent exemplu al acestei dependențe. Capitala Riyadh primește majoritatea apei de la complexul de desalinizare Jubail, aflat la 500 de kilometri distanță pe coasta Golfului Persic. Apa este transportată printr-o conductă masivă, iar peste 90% din necesarul orașului provine din această singură sursă.
Un document diplomatic american din 2008, dezvăluit ulterior de WikiLeaks, avertiza că „Riyadh ar trebui evacuat în decurs de o săptămână dacă instalația, conductele sau infrastructura energetică asociată ar fi grav avariate sau distruse”. Diplomații adăugau că actuala structură a statului saudit nu ar putea funcționa fără uzina de desalinizare de la Jubail. Kuweit, Qatar și Emiratele Arabe Unite se confruntă cu o dependență similară.
🗞️ Citește și Acestea
Iranul a lovit deja infrastructura critică.
Conflictele din regiune pun aceste sisteme în pericol real. Iranul a atacat deja o centrală electrică din Emiratele Arabe Unite care alimentează un mare complex de desalinizare. În Kuweit, o dronă iraniană a provocat un incendiu la o instalație similară. Analiștii militari avertizează că Teheranul ar putea urmări ținte vulnerabile precum infrastructura de apă sau energie pentru a prelungi conflictul și a crește costurile economice ale adversarilor.
Un raport analitic secret al CIA, elaborat la începutul anilor ’80 și desecretizat ulterior, sublinia că mai mulți oficiali din regiune considerau apa chiar mai importantă pentru securitatea și prosperitatea statelor lor decât petrolul. La peste patru decenii distanță, această evaluare rămâne valabilă, scrie Ziare.com.
Estrategia Iranului pare să se bazeze pe lovirea unor ținte vulnerabile: infrastructura energetică, aeroporturile sau sistemele de apă. Scopul ar fi prelungirea conflictului și creșterea costurilor economice pentru adversari. Pentru Teheran, simpla supraviețuire ar putea fi considerată o formă de victorie, chiar și cu pierderi semnificative.
Precedentul din 1991 și lecțiile din Ucraina.
Istoria oferă precedente îngrijorătoare. În 1991, în timpul războiului din Golf, trupele irakiene conduse de Saddam Hussein au deschis deliberat robinetele unui important oleoduct kuweitian, provocând una dintre cele mai mari scurgeri de petrol din istorie în Golful Persic. Scopul era dublu: împiedicarea unei eventuale debarcări a forțelor americane și poluarea apei pentru a afecta instalațiile de desalinizare din Arabia Saudită.
Paralela cu situația actuală este evidentă. Un regim aflat sub presiune și luptând pentru supraviețuire ar putea recurge la tactici similare. În ultimii ani, exemple precum atacurile asupra infrastructurii energetice din Ucraina sau distrugerea barajului Kahovka au arătat că infrastructura civilă poate deveni țintă strategică în război.
Instalațiile de desalinizare din Golful Persic rămân în mare parte în afara atenției publice, deși reprezintă una dintre cele mai fragile verigi ale securității regionale. Un atac deliberat sau chiar unul accidental, provocat de o rachetă sau o dronă rătăcită, ar putea declanșa o criză umanitară majoră, mult mai gravă decât orice șoc pe piața petrolului.
Consecințe globale ale unei crize a apei.
Tensiunile au crescut semnificativ după atacurile Israelului asupra Iranului și ripostele Teheranului, care au vizat baze americane și orașe din regiune. Organizațiile internaționale și mai multe țări cer intervenția ONU pentru evitarea unei catastrofe umanitare. Conflictul nu afectează doar Orientul Mijlociu, ci poate influența aprovizionarea cu petrol și stabilitatea economică globală.
Premierul din Qatar, Mohammed ben Abdelrahman al-Thani, a avertizat asupra consecințelor unui atac contra instalațiilor nucleare iraniene, care ar putea contamina complet Marea și ar lăsa Qatarul „fără apă în trei zile”. „Fără apă, fără pește, fără nimic… fără viață”, a declarat premierul qatarez pentru jurnalistul american Tucker Carlson, potrivit HotNews.
În acest context dramatic, apa potabilă devine o necesitate primară pentru supraviețuire, cu implicații care depășesc cu mult importanța strategică a petrolului. Petrolul este important pentru economie, dar apa este indispensabilă pentru viață. Lipsa petrolului nu ucide pe nimeni, dar lipsa apei potabile ar putea provoca moartea a zeci de milioane de oameni în doar câteva zile.
