Ascultă articolul
Nu ai timp să citești? Ascultă versiunea audio.
Industria auto europeană, aflată sub presiune severă, speră la un compromis în pachetul de măsuri pe care Comisia Europeană îl va prezenta în decembrie și care ar putea tempera interdicția programată pentru 2035 asupra vânzării de vehicule noi cu motoare termice, transmit Reuters, potrivit Stiripesurse.ro. Trecerea către electrificare avansează mai lent decât se anticipa, iar concurența din China pune presiune suplimentară pe producătorii europeni.
Cererea de electrice stagnează, constructorii reclamă ținte nerealiste.
Constructori precum Volkswagen și Renault și-au stabilit obiective ambițioase la începutul deceniului, mizând pe o adoptare rapidă a vehiculelor electrice. Realitatea pieței s-a dovedit însă diferită: cererea este sub așteptări, iar producătorii chinezi câștigă cotă de piaţă rapid. Grupurile germane și Asociația Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA) cer o relaxare a regulilor care favorizează strict vehiculele electrice pe baterii sau cele pe hidrogen.
Cererea pentru mașini electrice creşte în Europa, însă nu în ritmul prognozat iniţial de producători. Potrivit datelor ACEA, cota de piaţă a vehiculelor electrice pe baterii a ajuns la 16% în primele zece luni ale anului, în urcare de la 13% în aceeași perioadă din 2024. Persistă însă obstacole majore: teama consumatorilor privind infrastructura de încărcare (în special în Europa Centrală și de Est), costurile ridicate ale energiei electrice în Germania și diferențele mari între țările UE în privinţa reţelei de staţii rapide.
Stellantis avertizează asupra unui „declin ireversibil”.
Stellantis, grupul ce reuneşte mărci de la Fiat la Maserati, avertizează chiar asupra unui „declin ireversibil” fără sprijin din partea UE, potrivit G4Media.ro. Vânzările europene de automobile au scăzut luna trecută, conform datelor publicate recent, cei mai mari producători din regiune confruntându-se cu o încetinire a cererii care a declanșat o criză în industrie.
Regulamentul adoptat în martie 2023 prevede ca toate autovehiculele noi vândute în UE începând din 2035 să aibă emisii zero la țeava de eşapament. Între timp, industria solicită concesii: acceptarea carburanţilor CO₂-neutri (biocombustibili sau e-fuels), continuarea motoarelor cu ardere internă adaptate la astfel de combustibili, precum și menţinerea hibrizilor plug-in sau a sistemelor „range extender„.
Producătorii cer flexibilitate în fața realității pieței.
Volkswagen şi alţi producători susţin că ţintele rigide nu mai reflectă realitatea pieţei și că tranziţia trebuie dictată de cererea consumatorilor, nu de reglementatori. În schimb, companiile cer stimulente pentru a impulsiona achiziţiile de vehicule electrice. John Elkann, președintele Stellantis și al Ferrari, a declarat într-un interviu recent că UE ar trebui să reanalizeze situația și să permită utilizarea motoarelor cu combustie și după 2035.
Bruxelles-ul pregătește un pachet de sprijin pentru industrie, unul dintre cele mai importante sectoare economice ale UE, care se confruntă cu costuri ridicate la energie, tarife pentru exporturile către SUA și competiție puternică din Asia. Vicepreședintele Comisiei Europene, Stéphane Séjourné, a declarat miercuri că dorește „să adapteze calea” către tranziţia energetică „acordând flexibilitate„, potrivit informațiilor publicate de presa internațională.
Pachetul european din decembrie va decide soarta industriei.
Pachetul pe care Comisia Europeană îl va prezenta în decembrie va determina dacă UE va rămâne fermă pe drumul către eliminarea totală a motoarelor termice în 2035 sau dacă va deschide uşa unor compromisuri ce POT prelungi viaţa combustiei interne în Europa. Măsurile sunt așteptate cu nerăbdare de întreaga industrie auto, care reprezentă peste 7% din PIB-ul Uniunii Europene și susține milioane de locuri de muncă.
Cancelarul german Friedrich Merz a promis un acord oficial în cadrul coaliției sale cu privire la această dezbatere, recunoscând că Europa a „subestimat ceea ce a realizat industria chineză în ultimii ani„. Producătorii pledează pentru utilizarea tehnologiilor precum extensoarele de autonomie și mașinile hibride reîncărcabile ca soluții complementare către electrificare.






















