Ascultă articolul
Nu ai timp să citești? Ascultă versiunea audio.
Garry Kasparov, fostul campion mondial la șah și unul dintre cei mai vocali critici ai lui Vladimir Putin, a lansat un atac dur la adresa NATO și a puterilor occidentale pentru modul în care tratează agresiunea Rusiei din Ucraina, potrivit StiriPeSurse. Discursul a fost ținut la Forumul Internațional de Securitate din Halifax, unde sunt prezenți oficiali guvernamentali, experți și militari din întreaga lume.
„NATO este un fals, patru litere.”
Kasparov a contestat eficiența Alianței Nord-Atlantice într-un discurs care a stârnit aplauze prelungite din partea celor peste 300 de participanți.
„NATO nu este puternică. NATO nu există. Este un fals. Este N-A-T-O, patru litere. Motivul pentru care încă stați aici și o sărbătoriți este că Ucraina moare în fiecare minut. Este un sacrificiu imens. Dacă nu ar fi Ucraina stând în fața Rusiei, tancurile rusești ar fi fost deja în Polonia„, a declarat Kasparov.
Activistul rus, stabilit în SUA din 2005, a criticat dur ezitările occidentale: „Aveți o brigadă condusă de canadieni în Letonia. Care este ordinul pentru această brigadă? Vor trage dacă rușii trec granița? Știm răspunsul. Va dura o eternitate să se negocieze.”
Critici la adresa administrației Trump.
Kasparov nu a cruțat nici planurile de pace propuse de administrația Trump pentru Ucraina. „Cum putem discuta serios afacerea făcută de partenerul de afaceri al lui Trump? Este o tranzacție imobiliară menită să îmbogățească familia lui Trump și să vândă Ucraina?„, a întrebat fostul campion mondial, potrivit Antena 3 CNN.
„De patru ani, Ucraina luptă pentru întreaga Europă. NATO a fost construită pentru a lupta un singur război – nu să meargă în Afganistan, nu să meargă în Siria – un singur război: să salveze Europa liberă de agresiunea rusă. Ucraina este singura țară care luptă în acest război și noi încă discutăm dacă să o includem sau nu în Alianță„, a subliniat Kasparov.
„Apărarea Ucrainei nu este caritate.”
Într-un panel moderat chiar de el, intitulat „Putin’s War: The Cost of Inaction„, Kasparov a continuat: „Apărarea Ucrainei nu este caritate. Este cea mai ieftină și cea mai eficientă investiție în securitatea Europei și a lumii libere pe care o putem face vreodată. Fiecare rachetă pe care o trimitem astăzi la Kiev este o rachetă pe care nu va trebui să o interceptăm mâine deasupra Varșoviei, Tallinnului sau Berlinului.”
Fostul mare maestru a atras atenția asupra ipocriziei discursurilor despre „pace„: „Putin nu vrea pace. Vrea capitulare. Când cineva spune că vrea «pace imediată», de fapt spune că vrea ca Ucraina să capituleze imediat. Pentru că asta e singura pace pe care Putin o va accepta: o Ucraină distrusă, dezarmată și îngenuncheată.”
Apel la acțiune pentru liderii occidentali.
În încheierea intervenției sale, Kasparov a lansat un apel direct: „Istoria nu va întreba niciodată cât de bine ai vorbit despre libertate. Întreabă ce ai făcut când libertatea era în pericol. Ucraina ne-a dat cea mai clară linie morală din ultimele decenii. De o parte e libertatea, de cealaltă e tirania. Nu există a treia cale. Alegeți.”
După discurs, mai mulți oficiali ucraineni, inclusiv ministrul apărării Rustem Umerov, au venit să-i strângă mâna, iar senatorul american Lindsey Graham l-a numit public „conștiința morală a lumii libere„. Kasparov, care în 2005 a devenit activist politic și scriitor, este unul dintre cei mai mari contestatari ai lui Putin și ai regimului său.






















