Ascultă articolul
Nu ai timp să citești? Ascultă versiunea audio.
Președintele PSD Brașov, senatorul Marius Dunca, critică dur varianta de buget al statului prezentată de premierul Ilie Bolojan, pe care o consideră „dezechilibrată și contrară angajamentelor din coaliția de guvernare”. Liderul brașovean al PSD acuză că însuși premierul a blocat bugetul pe anul 2026 pentru că nu a ținut cont de necesitățile reale ale cetățenilor.
Potrivit unui comunicat transmis de Marius Dunca, propunerea de buget nu doar reduce finanțarea Programului de solidaritate al PSD, dar diminuează investițiile locale și transferă la centru resursele colectate de autoritățile locale, conform B1 TV.
Critici dure la adresa proiectului de buget.
„Această variantă de buget este pur şi simplu inacceptabilă. Nu poţi vorbi despre dezvoltare când tai banii pentru comunităţi şi când ignori programele sociale care îi ajută pe românii vulnerabili”, a declarat Marius Dunca. „În plus, o astfel de abordare nu reflectă viziunea comună a partidelor din coaliţie. Din păcate, prin modul în care a ales să construiască acest proiect, premierul Bolojan este cel care a blocat, în fapt, adoptarea bugetului şi a generat tensiuni inutile în interiorul Guvernului.”
Senatorul social-democrat atrage atenția că, deși „PSD a demonstrat de fiecare dată responsabilitate în momentele dificile pentru România”, „stabilitatea guvernării nu poate fi asigurată de un singur partid”. Critica vine pe fondul tensiunilor majore din coaliție privind alocarea fondurilor pentru anul 2026.
Contra dură între Sorin Grindeanu și Ilie Bolojan.
Miercuri au avut loc mai multe atacuri dure între membrii Coaliției de guvernare. Președintele PSD, Sorin Grindeanu, l-a atacat direct pe premierul Ilie Bolojan, potrivit G4Media.
„Domnul Bolojan a tăiat la jumătate impozitul pentru multinaționale. Domnul Bolojan și-a revocat singur măsura care oprea externalizarea profiturilor pentru multinaționale. Domnul Bolojan a luat astfel miliarde de lei din buget și i-a lăsat la bogați. Iar acum ne cere să fim „responsabili” când discutăm dacă un copil cu dizabilități trebuie să primească de la 80 de lei la 199 de lei din partea statului”, a transmis Sorin Grindeanu.
De asemenea, el a contrazis informația conform căreia participanții la ședința de miercuri a Coaliției s-au înțeles asupra bugetului. „I-am spus de patru ori astăzi la Coaliție că nu suntem de acord cu această abordare. O spun încă o dată, ca să fie clar”, a încheiat Grindeanu.
Bolojan neagă blocajul: „Comunicatul este în contradicție cu realitatea”.
Premierul Ilie Bolojan a răspuns prompt acuzațiilor PSD. El a declarat pentru B1 TV că bugetul este finalizat și că la ședința de coaliție discuțiile s-au încheiat „în regulă”. „Comunicatul este în contradicție cu ce s-a întâmplat azi și cu realitatea”, a spus Bolojan.
„Bugetul este finalizat, dar cu provocări foarte importante. La ședința de coaliție, ne-am închis în regulă. Întâlnirea a fost în bună regulă. Este de neînțeles de ce atunci când discutăm treburi serioase în ședințe lucrurile sunt normale apoi în comunicate, lucrurile sunt total diferite. Asta nu ajută. Nu înțeleg de ce trebuie să avem scandaluri”, a mai spus premierul.
PSD a propus un pachet de solidaritate în valoare de 3,4 miliarde de lei, destinat sprijinirii categoriilor vulnerabile afectate de inflație și măsurile de austeritate. Însă ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a comunicat că poate prinde în buget cel mult 1,5 miliarde de lei pentru aceste ajutoare, conform Antena 3 CNN.
Tensiuni suplimentare pe tema bugetului Capitalei.
Un alt punct de conflict major în negocierile din coaliție îl reprezintă finanțarea Primăriei Capitalei. PSD s-a opus unei propuneri prin care aproximativ 1,5 miliarde de lei ar urma să fie alocate bugetului municipalității București, cu aportul financiar al altor administrații locale.
Social-democrații au susținut în ședință că această formulă ar însemna transferul de resurse din alte comunități către Capitală. „PNL vrea un buget care taie de la săraci ca să dea celui mai bogat oraș al țării”, au reclamat reprezentanții PSD, potrivit România TV.
În şedinţa coaliţiei a avut loc un schimb de replici între Sorin Grindeanu şi premierul Bolojan, după ce liberalii au anunţat că bugetul este agreat şi va fi trimis la Parlament. Liderul PSD a replicat: „Asta consideraţi dvs că aţi închis. Pachetul de solidaritate nu este agreat şi este inacceptabil, în această formă. Aţi dat bani pentru bogaţi, dar pentru persoanele vulnerabile nu mai sunt bani.”
Premierul Ilie Bolojan a cerut ca proiectul de buget să fie finalizat și depus în Parlament cel târziu la 13 martie, cu planul ca dezbaterile și votul în comisii și în plen să aibă loc la începutul săptămânii care începe cu 16 martie. Cum însă principalele puncte de conflict nu au fost încă rezolvate, negocierile vor continua în zilele următoare.






















