Ascultă articolul
Nu ai timp să citești? Ascultă versiunea audio.
România se confruntă cu o criză profundă a infrastructurii hidrotehnice, amenințată de lipsa acută de specialiști și amânarea investițiilor esențiale. Cătălin Vlăduț Popescu, președintele Comitetului Român al Marilor Baraje și cadru didactic la Universitatea Tehnică de Construcții București, avertizează că situația similară cu cea de la barajul Paltinu se poate repeta oriunde în țară, potrivit Realitatea.net. Expertul internațional subliniază că „ne jucăm cu focul” și că problemele actuale sunt „neînsemnate față de ce ne așteaptă” dacă nu se acționează urgent.
România are legislație excelentă, dar îi lipsesc specialiștii.
Criza nu este una legislativă sau tehnică în esență. România dispune de una dintre cele mai bune legislații din lume privind siguranța barajelor, însă legislația nu poate face reparații, nu poate opri colmatarea și nu poate suplini lipsa de resursă umană. Marile baraje din România sunt expertizate de doar câțiva profesioniști, într-un moment în care infrastructura moștenită din perioada comunistă ajunge la vârsta critică de 30-50 de ani, exact când alte state europene au efectuat retehnologizări periodice.
Expertul explică că „operațiunile tehnice de mentenanță și actualizare POT dura doi-trei ani, dar procedurile administrative pot dura de 3-4 ori mai mult”. În ritmul actual, barajele îmbătrânesc mai repede decât reușește România să intervină asupra lor. Cazul Paltinu a fost doar un exemplu vizibil, dar aceeași situație se regăsește pe întreg lanțul de baraje din aval, aflate în responsabilitatea acelorași operatori.
Problema sistemică este agravată de faptul că tinerii nu sunt îndrumați spre domeniul hidrotehnicii. Universitățile nu mai produc suficienți ingineri specializați, iar cei existenți sunt suprasolicitați. Popescu subliniază că „dacă pierzi competența umană, pierzi ceva mult mai greu de reconstruit” decât orice baraj sau instalație tehnică.
🗞️ Citește și Acestea
Proiectul Dâmbovița 2035: un model de transformare urbană.
În acest context sumbru, expertul evidențiază totuși un exemplu pozitiv care arată că schimbarea este posibilă. Proiectul Dâmbovița 2035, dezvoltat de Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23 și Nod Makerspace, reprezintă o viziune ambițioasă de reconectare a râului cu orașul București. Conform Curatorial.ro, șase proiecte câștigătoare au fost selectate pentru transformarea Dâmboviței într-o infrastructură verde-albastră, esențială pentru identitatea și reziliența climatică a Capitalei.
„Dâmbovița 2035 este un proiect extrem de frumos și ambițios”, apreciază Popescu, subliniind că inițiativa „încearcă să reconecteze râul cu orașul într-o manieră modernă, cu viziune bazinală, cu sensibilitate urbană, ecologică și comunitară, fără să ignore componenta tehnică”. Peste 35.000 de bucureșteni au participat deja la evenimente care au reconectat comunitatea la malurile și apele râului, potrivit Radio București FM.
Proiectul demonstrează că nu trebuie să se aleagă între apă, oraș și oameni. Acestea pot fi gândite împreună, în mod integrat și inteligent, dacă există voință politică și colaborare între autorități, experți și societatea civilă.
Autoritățile au blocat dezvoltarea prin lipsa de viziune.
Rolul administrației este esențial în gestionarea resurselor de apă, dar expertul constată blocaje uriașe și rămâneri în urmă. Capitala are nevoie de un plan urbanistic actualizat, inexistent în prezent. Este obligația decidenților să asigure și să dezvolte infrastructura de servicii publice în acord cu evoluția comunităților, însă lipsa de consultare cu specialiștii duce la decizii eronate sau la stagnare.
Dacă piața cere locuințe, birouri sau spații comerciale, nicio administrație nu va putea bloca tendința pe termen lung. Soluțiile de moment generează doar supape care vor crea presiuni în altă parte, iar societatea în ansamblu va fi nemulțumită. Expertul subliniază că rolul administrației este să fixeze un cadru corect și predictibil, în consultare cu experții și toate părțile interesate.
„Toate acestea sunt rezultatul acumulării lente a indiferenței”, concluzionează Popescu. „Ani în care nu investești suficient, ani în care amâni reabilitări, ani în care lași specialiștii să dispară, ani în care infrastructura moștenită este fie ignorată, fie atacată superficial, fără să pui nimic serios în loc.”
Hidrotehnica: un domeniu de frontieră pentru tineri.
Pentru a inversa tendința, expertul face un apel către tinerii ingineri să aleagă domeniul construcțiilor hidrotehnice. Nu este un domeniu vechi, ci unul de frontieră, chiar dacă lucrează cu realități contemporane apariției civilizației umane. Aici nu se lucrează doar cu formule și desene, ci cu viața concretă a unei societăți: apa din orașe, siguranța satelor, protecția la inundații, rezerva strategică de apă, energia, teritoriul.
Este una dintre puținele profesii tehnice în care se vede foarte clar legătura dintre ceea ce faci și binele public. Dacă România vrea să fie o țară rezilientă, trebuie să înțeleagă că formarea în ingineria apei este ea însăși parte din infrastructura critică de siguranță națională.
Apa nu este nici doar un decor și cu certitudine nu este un dat. Este rezultatul unui efort continuu de cunoaștere, organizare, construcție și responsabilitate. „Ori o gospodărim inteligent, cu echilibru și curaj, ori vom ajunge să învățăm din crize ceea ce puteam înțelege din timp, cu mintea limpede”, conchide expertul internațional.
