Ascultă articolul
Nu ai timp să citești? Ascultă versiunea audio.
Politologul Alina Mungiu-Pippidi atrage atenția, într-un editorial preluat de HotNews.ro, că folosirea selectivă a anchetelor judiciare împotriva liderilor de extremă dreaptă riscă să aibă efectul invers celui urmărit. Pornind de la cazurile Marine Le Pen din Franța și Călin Georgescu din România, autoarea afirmă că anticorupția a devenit „arma preferată” împotriva extremei drepte, dar cu riscuri serioase dacă nu e aplicată tuturor deopotrivă.
Paralela istorică: procesul lui Hitler din 1924
Editorialul pornește de la un paralelism istoric dur. În 1924, un tribunal din München l-a condamnat pe Adolf Hitler la cinci ani de închisoare pentru rolul său în lovitura de stat eșuată de la berărie. A executat doar nouă luni din pedeapsă, timp în care a dictat primul volum din „Mein Kampf”. Potrivit Mungiu-Pippidi, procesul i-a oferit lui Hitler o tribună publică și i-a permis să se prezinte drept martir politic, accelerându-i ascensiunea.
„Dacă aplicăm anticorupția doar împotriva liderilor de extremă dreapta, mai bine nu o aplicăm deloc. Ideal este să o aplicăm tuturor, vizibil și consecvent”_, scrie politologul, într-una dintre ideile centrale ale textului.
Cazul Georgescu, exemplu de aplicare inegală
Editorialul se oprește pe larg asupra cazului Călin Georgescu, candidatul de extremă dreaptă care, la finalul lui 2024, a depus declarații cu zero cheltuieli și zero venituri de campanie, obținând totuși 4 milioane de voturi. Mungiu-Pippidi critică faptul că autoritățile electorale nu i-au verificat la timp documentele, deși legea ar fi permis-o. Curtea Constituțională a anulat ulterior primul tur al alegerilor, după ce serviciile secrete au invocat implicare rusă și finanțare opacă a campaniei de pe TikTok.
🗞️ Citește și Acestea
Potrivit autoarei, unii apropiați ai lui Georgescu au fost inculpați pentru finanțare ilegală, în timp ce el însuși este investigat pentru acuzații mai greu de dovedit, precum atitudini pro-naziste sau tentativă de lovitură de stat. Nu este clar, notează politologul, dacă vreuna dintre aceste acuzații va fi suficientă pentru a-l împiedica să candideze din nou.
România, „mai aproape de normal” decât Vestul Europei
Un aspect surprinzător al editorialului este comparația favorabilă pe care Mungiu-Pippidi o face între România și statele occidentale. Ea argumentează că partidele mari din România au fost lovite constant de dosare de corupție, dând ca exemple pe Mihai Voicu, George Scutaru, Marian Vanghelie și Marian Oprișan. Autoarea amintește și cazul britanic al guvernului lui Boris Johnson, care ar fi direcționat fonduri din pandemie către donatori ai partidului conservator, fără condamnări penale.
„În România suntem, oricât ar părea de surprinzător, mai aproape de normal decât în Vestul Europei”_, afirmă politologul, subliniind că regula trebuie menținută consecvent, indiferent de culoarea politică a celor vizați.
Al doilea avertisment: riscul supralicitării rolului instanțelor
Politologul avertizează și asupra pericolului de a transfera bătălia politică din spațiul public direct în sălile de judecată. Dacă extrema dreaptă este mai eficientă electoral decât partidele de centru, argumentează ea, va câștiga oricum, iar democrațiile nu ar trebui „avariate” prin încercări judiciare de blocare a adversarilor. Autoarea face o comparație cu perioada pandemiei, când România a aplicat multe amenzi dar a convins relativ puțini oameni să se vaccineze, o abordare coercitivă care ar fi alimentat, în opinia sa, un electorat ce se simte victimizat.
Bătălia se câștigă prin convingere, nu prin instanțe
Editorialul se încheie cu un ton critic la adresa partidelor și instituțiilor din tabăra pro-occidentală, îndemnate să învețe din greșelile ultimilor ani. Concluzia autoarei este limpede: lupta cu extrema dreaptă nu poate fi câștigată doar prin anchete selective sau decizii ale instanțelor, ci prin recâștigarea încrederii alegătorilor. „Mai bine ne rupem spatele în a-i învinge pe terenul convingerii votanților”_, scrie Mungiu-Pippidi.
–
