Ascultă articolul
Nu ai timp să citești? Ascultă versiunea audio.
Parlamentul Bulgariei a marcat 110 ani de la luptele de la Dobrici din 1916 printr-o declarație a deputatei Denița Sacheva, din partea GERB-UDF, care a folosit Cadrilaterul și Tratatul de la Craiova drept exemplu de politică externă ghidată strict de interesul național, potrivit agenției oficiale bulgare BTA.
Discursul, susținut pe 3 septembrie la Sofia, a depășit cadrul pur comemorativ. Formațiunea condusă de Boiko Borisov a folosit cele două episoade istorice, războiul din 1916 și cedarea pașnică a teritoriului în 1940, pentru a transmite un mesaj despre modul în care Bulgaria ar trebui să își apere interesele într-o Europă aflată din nou în război.
Luptele din 1916 și generalul Ivan Kolev
Declarația amintește confruntările din 5-7 septembrie 1916, când armata bulgară a luptat în Dobrogea împotriva trupelor române, ruse și sârbe, potrivit BTA. Sacheva l-a evocat pe generalul Ivan Kolev, subliniind că Bulgaria a ajuns atunci să lupte inclusiv împotriva Imperiului Rus, care cu doar patru decenii înainte contribuise decisiv la eliberarea țării de sub dominația otomană.
Concluzia GERB-UDF este că recunoștința istorică și interesul național nu sunt același lucru. Potrivit publicației bulgare Trud, citată de Rador Radio România și preluată de presa din România, discursul a inclus și un episod legat de ocuparea Constanței, în care generalul Kolev ar fi refuzat o intrare festivă în oraș, afirmând că războiul are nevoie de fapte, nu de sărbătoriri.
🗞️ Citește și Acestea
Cum a pierdut România Cadrilaterul, în 1940
Tratatul de la Craiova, semnat pe 7 septembrie 1940, a survenit într-una dintre cele mai dificile perioade din istoria modernă a României. Cu doar câteva luni înainte, țara cedase Basarabia și nordul Bucovinei Uniunii Sovietice, iar la 30 august nordul Transilvaniei fusese atribuit Ungariei prin Dictatul de la Viena.
În acest context de izolare diplomatică totală, negocierile cu Bulgaria, începute la 19 august 1940, s-au încheiat cu cedarea Cadrilaterului, teritoriul istoric al județelor Durostor și Caliacra, alăturat României în 1913 după al Doilea Război Balcanic. Suprafața cedată era de aproximativ 6.921 de kilometri pătrați, cu circa 410.000 de locuitori, potrivit datelor istorice consemnate în relatările românești ale evenimentului.
Acordul a fost însoțit de un schimb obligatoriu de populație între cele două state, care a afectat zeci de mii de oameni nevoiți să își abandoneze locuințele și pământurile pentru a se muta de o parte sau alta a noii granițe. Tratatul de la Craiova a fost ultima dintr-o serie de trei cedări teritoriale suferite de România în vara și toamna anului 1940, alături de pierderea Basarabiei, a nordului Bucovinei și a Ținutului Herța în fața Uniunii Sovietice, și de cedarea nordului Transilvaniei către Ungaria.
O reușită pe care GERB o prezintă drept model diplomatic
Pentru GERB-UDF, semnificația centrală a Tratatului de la Craiova este că schimbarea de graniță s-a produs fără un nou război între România și Bulgaria. Formațiunea a numit acordul una dintre cele mai importante realizări ale diplomației bulgare din secolul XX, subliniind însă că niciuna dintre marile puteri nu a „dăruit” pur și simplu Cadrilaterul Bulgariei, potrivit BTA.
Sacheva a menționat explicit că negocierile s-au desfășurat sub presiunea Germaniei și a Italiei, cu sprijinul Uniunii Sovietice pentru revendicările bulgare și cu o poziție favorabilă a Marii Britanii. Frontiera stabilită atunci a fost menținută și după Tratatele de PACE de la Paris din 1947, iar Bulgaria a păstrat Dobrogea de Sud până în prezent.
Mesajul pentru actuala criză de securitate din Europa
GERB-UDF a legat explicit cele două episoade istorice de contextul geopolitic actual, marcat de războiul din Ucraina și de revenirea discuțiilor despre sferele de influență ale marilor puteri. Sacheva a subliniat, potrivit BTA, răbdarea statului bulgar și capacitatea diplomației sale de a citi corect situația internațională, atât în 1916, prin luptă armată, cât și în 1940, prin negociere.
Declarația nu conține revendicări teritoriale actuale față de România și nu a fost însoțită de reacții oficiale din partea Ministerului de Externe de la București, până la acest moment. Mesajul rămâne, potrivit formulării folosite chiar de deputata bulgară, un exercițiu de a distinge între memoria istorică și modul în care un stat își apără interesele atunci când acestea intră în contradicție cu ale altui stat, indiferent de relația din trecut dintre cele două părți.
